Am calatorit pana acum nu suficient cat sa ne plictisim (oricum, nu credem ca se va intampla asta vreodata), dar suficient cat sa realizam ce ne dorim pentru urmatoarele vacante. Pe langa o escapada scurta la Milano in primavara, ne asteapta anul acesta luna de miere. Stim, a trecut destul de mult de cand ne-am casatorit, dar anul trecut nu am avut timpul necesar sa calatorim o perioada lunga de timp, si apoi, cui ii face rau un late honeymoon?!? Am stiut de la inceput ca vrem sa “evadam” pentru trei saptamani, o luna chiar daca se poate, si ca nu ne dorim sa ne petrecem tot timpul relaxandu-ne la soare, in zone mai mult sau mai putin izolate de lume. Cu alte cuvinte, ne dorim o luna de miere aventuroasa, in care sa descoperim oameni, culturi noi, sa ne plimbam ore in sir pe strazile oraselor mici poate prea putin explorate pana acum, sa ne bucuram de tot ceea ce vom intalni in aventura noastra de aproape 7000 de km. Si pentru ca toate acestea sa fie posibile, vom porni la drum in primele zile ale lunii iunie in van-ul nostru, care pana atunci va trece printr-o serie de mici schimbari si adaptari. Stiam de mult ca ne dorim ca luna de miere sa fie diferita de tot ceea ce am experimentat pana acum in materie de travel, asa ca am inceput deja sa ne documentam, sa facem liste, sa ne gandim unde si cat vom sta, sa vedem daca reusim sa ne vizitam si prietenii care locuiesc in diferite colturi ale lumii, incercand astfel sa facem din luna de miere o experienta memorabilia, de care sa ne amintim mereu cu zambetul larg si ochii sclipitori. Cu siguranta vom profita de soare, de nisip fin si de mare acolo unde o sa o gasim, dar acele momente vor reprezenta un scurt ragaz de relaxare si oportunitati perfecte de planificare a urmatoarelor destinatii. Aducand vorba de destinatii, ne propunem sa plecam din Bucuresti spre Ungaria, Austria, Germania, Elvetia, Franta, Spania si Andora, urmand sa ne indreptam spre Franta din nou, Italia, Slovenia, Croatia, Bosnia si Hertegovina si Serbia pentru a reveni acasa.
Ne dorim sa transpunem aceasta experienta si in fotografii, astfel ca vom incerca sa surprindem prin obiectivele aparatelor foto vibratia fiecarui oras vizitat, momente din viata cotidiana a oamenilor, restaurantele in care ne vom opri, precum si orice altceva ne va atrage atentia, in asa fel incat cei care se vor delecta cu ele, sa traiasca o parte din experienta noastra. Pentru ca vrem sa inspiram la randul nostru alti oameni care sa porneasca intr-o astfel de aventura, vom incerca pe parcursul calatoriei sa aducem aici cat mai multe informatii utile referitoare la spatiile de cazare in care ne vom opri fie ele hoteluri, campinguri, glamcampinguri sau in van sub cerul liber, restaurantele in care merita sa te opresti pentru un pranz sau doar sa savurezi o cafea, obiectivele turistice asupra carora merita sa iti indrepti atentia, precum si tips and triks pentru o astfel de calatorie.
Va lasam mai jos cateva fotografii care pe noi ne inspira in creionarea zilelor de vacanta ce ne asteapta.