De la Lacul Balaton, din Ungaria, aventura noastra a continuat in Austria. Si cand spun aventura nu gresesc deloc. Am plecat spre Melk, primul oras in care planificasem sa ramanem pentru o noapte. Pe autostrada, observam dintr-o data ca in fata noastra masinile pornesc in toate directiile incercand sa evite ceva iar unele efectiv opresc brusc. Pana sa realizam ce se intampla, am reusit sa evitam la limita contactul cu masinile din fata, cei din spate nu au fost la fel de norocosi. Totul s-a derulat cu o viteza asa de mare, incat nu intelegeam ce se intampla. Am inteles mai apoi ca in timpul mersului, unei masini sport i s-a ridicat capota, parbrizul s-a spart si astfel soferul a oprit brusc in mijlocul autostrazii (n.b. masina si soferul erau din Romania)
Dupa un inceput de zi minunat pe dealurile de langa Balaton si incidentul de pe autostrada, am ajuns la Gasthof Camping Family Stumpfer de malul Dunarii la timp pentru a prinde apusul soarelui. Peisajul este spectaculos. Poti sa te plimbi in liniste pe mal si sa admire Castelul Schonbuhel, care se afla la doar cativa pasi de locatie. Am incheiat seara cu o cina la lumina lumanarilor.
A doua zi am vizitat orasul Melk. E un orasel mic, cu strazi pavate cu piatra cubica, are multe cafenele si magazine decorate cu multa atentie la detalii. De departe atractia orasului este reprezentata de manastirea benedictina Melk Abbey, care se afla deasupra orasului. Daca ajungi aici si vrei sa vizitezi ai nevoie de cateva ore bune pentru ca sunt peste 40 de puncte de interes in perimetrul manastirii. Orasul este animat de turisti, ventiti cel mai adesea in vizita pe bicicleta. Pistele pentru biciclete sunt amenajate imbecabil in Austria.
De la Melk la Hallstatt drumul isi face loc printre munti. Pana la Hallstatt treci prin orase si sate care par mai degraba desenate, decat reale. Te ajuta sa iti conturezi o imagine despre ceea ce urmeaza. Poti sa admiri franturi din oras inca de pe drum, din masina si realizezi ca este exact ca in imaginile cautate pe internet. Spre deosebire de orasele vizitate in zilele anterioare, la Hallstatt am gasit destul de multi turisti. Inclin sa spun ca a fost chiar aglomerat pentru cat de mic este orasul, dar asta nu ne-a impiedicat deloc sa ne bucuram de frumusetea lui. Stradutele pietonale sunt pline de magazine mici in care gasesti de la cosmetice fabricate din ingrediente naturale, pana la costume traditionale tiroleze. As spune ca in Hallstatt casele joaca poate cel mai important rol. Faptul ca sunt efectiv cocotate pe stanci, si-au pastrat arhitectura originala, la fiecare geam au jardinière cu flori si te invita intr-un fel sa le admiri doar pe ele, tranforma totul intr-o experienta inedita.
Am pornit mai apoi spre Salzburg, unde am ajuns destul de tarziu. La Campingul Nord-Sam nu am gasit pe nimeni la receptie, insa un mesaj pe o pancarta mare ne invita sa ne alegem singuri un loc si a doua zi dimineata sa platim. Ni s-a parut foarte interesant modul de abordare si extrem de util ( mai ales pentru noi; ar fi trebuie altfel sa cautam un alt camping). Am vizitat orasul seara, cand totul e mult mai linistit, agomeratia de pe stranzi dispare si poti sa te bucuri in voie de plimbari lungi.
Ultimul oras in care ne-a oprit in Austria a fost Innsbruck. Ne tot gandim de cand l-am vizitat cum arata si iarna, asa ca sigur o sa ne intoarcem sa aflam. Este un oras vibrant, cu cladiri spectaculoase, ce si-au pastrat arhitectura intacta pana azi. La fiecare pas ai ce sa admiri, pe fiecare straduta descoperi ceva nou si te intrebi cum poate sa fie atat de frumos. Aici am mancat si cel mai bun strudel cu mere. Nici nu se putea sa fie altfel, doar este la el acasa. Pentru cazare am ales campingul Schwimmbad. Este inconjurat de munti, la doar 5 km de Innsbruck.
Austria a fost pentru noi o surpriza foarte placuta si ne gandim deja sa ne intoarcem in vacantele viitoare.